Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Voronin l-a concediat pe specialistul…

Voronin l-a concediat pe specialistul său în dezvoltare informaţională

La câteva zile după alegeri, preşedintele Voronin l-a demis pe consilierul său pe probleme de dezvoltare informaţională, Valeriu Diozu. Acesta a activat anterior în calitate de vicedirector al Companiei de Stat „Registru”, fiind şi unul dintre promotorii votului electronic, proiect care a fost abandonat de autorităţile comuniste imediat după lansare.

La 31 iulie a fost publicat decretul prezidenţial de eliberare a lui Valeriu Diozu din funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în problemele dezvoltării informaţionale, şef al Direcţiei informativ-analitice
a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.

Anterior, acesta a activat în calitate de  vicedirector al Întreprinderii de Stat „Registru”, promovând „spaţiul de drept unic, infrastructura de reţea şi de computer, resursele informaţionale departamentale, autorizaţia şi identificarea utilizatorilor.”

 De câţiva ani acesta fusese angajat  în cadrul Preşedinţiei R.Moldova unde a deţinut câteva poziţii, ultima fiind cea de consilier pe probleme de dezvoltare informaţională.